Șefii din Ghencea așteaptă ultima rată din transferul lui Dică la Catania pentru a avea bani de transferuri în această iarnă
Steaua încearcă în aceste zile să recupereze, în sfârșit, toți banii din transferul lui Nicolae Dică în Italia. Oficialii recurg la orice mijloace legale pentru ca suma de 700.000 de euro datorată de Catania să intre cât mai repede în conturile pentru transferuri.
Plecarea lui Nicolae Dică la Catania în vara anului 2008 pentru aproximativ 2,1 milioane de euro a sfârșit prin a fi un adevărat fiasco atât pentru jucător, cât și pentru clubul din Ghencea. De ce? Ulterior, Dică s-a dovedit a fi practic „turist” la Catania, iar după ce a evoluat doar în trei jocuri pentru italieni, a fost mai mereu împrumutat în decursul acestor ani la alte echipe. CFR Cluj, Iraklis Salonic și Manisaspor au fost formațiile la care piteșteanul a jucat. În schimb, conducerea roș-albaștrilor se simte păcălită după această tranzacție. „Este incredibil ce se întâmplă! Trebuia să mai primim ultima rată de 700.000 de euro din acest transfer încă din luna februarie a anului trecut, dar nici până acum nu am mai văzut acești bani”, ne-a detaliat un oficial stelist. „Am contactat un avocat italian” În continuare, același oficial a mărturisit pentru ProSport ce a întreprins Steaua în toată această perioadă pentru a recupera suma respectivă. „Oficialii Cataniei nu ne răspund la telefon și nici la corespondență de foarte mult timp. I-am reclamat la UEFA și FIFA, chiar și la Federația de Fotbal Italiană. Nu este posibil așa ceva! În cele din urmă, am decis să contactăm un avocat italian pentru a ne rezolva problema”, a încheiat oficialul stelist.
Vor folosi banii pentru transferuri De ce sunt banii de pe Dică atât de importanți pentru Steaua în acest moment? Din câte se pare, șefii din Ghencea nu dispun de niciun ban pentru a efectua transferurile iernii. Cei 700.000 de euro pe care îi mai are de achitat Catania ar fi foarte buni, în contextul în care Mihai Stoica și Marius Lăcătuș s-au gândit că ar fi bine să cumpere jucători tineri și de perspectivă în acest moment. „Suma nu e mare, dar măcar e un început pentru ceea ce vrem să facem. Proiectul de viitor e important, iar dacă îi vom cere bani lui Gigi Becali, o vom face doar pentru a aduce un titular”, a adăugat un alt oficial.
„Mi-am rezolvat problemele cu Catania. Nu mă interesează ce i s-a întâmplat Stelei, deoarece nu eu am făcut contractul între cluburi.” Nicolae Dică, mijlocaș
5 goluri a marcat Dică în toate competițiile de când a părăsit Steaua, dintre care unul pentru echipa națională
68 de goluri a strâns Dică pentru Steaua în cei patru ani și jumătate petrecuți în Ghencea
32 de selecții are mijlocașul la echipa națională, pentru care a marcat de nouă ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER